Timpul ireversibil

Hai să facem timpul reversibil!

            Luăm o parte din tine, o parte din mine şi le modelăm pe placul lor, lăsăm asta la suprafaţă iar noi, ne trăim fericirea modelându-ne reciproc, eu pe tine tu pe mine. Spune-mi că vrei, te rog!  În momentul acesta de nefericire, chiar te implor!

            Nu suport ideea, de-a mă implora unui bărbat, dar pentru tine acum, aş face orice lucru cât de penibil ar fii, chiar orice…  Am închis de prea mult timp sufletul meu în cutia prăfuită a “imposibilului”. Am curajul acum, să fac imposibilul, să devină posibil, oare tu mai vrei? 

            Ştiu că nu aş fii “perfectă” pentru tine, dar modelează-mă cum vrei. Lasă-mi doar iubirea pentru tine neschimbată, colorează-mă în culorile preferate de tine. Fă tot ce vrei din mine, nu-mi pasă, dacă în fiecare dimineaţa m-aş trezi lângă tine.

            Pe tine nu ar trebui să te modelez, eşti perfect pentru mine, exceptând mâna stângă,  pe aceasta asta lipi-o de mâna dreapă a mea, aşa cum făceam mai demult…

Acum sunt pregătită să plecăm în viaţă, ştiu că trebuia să plecăm de ceva timp, dar uite acum, acum sunt pregătită, hai să pleacăm! Lumea e încă aceeaşi, nu s-a schimbat în bine aşa cum tot speram, e aceeaşi, dar eu nu mai sunt aceeaşi, m-am schimbat! Ştiu să deosebesc acum, binele de rău şi albul de gri, si prefer griul, a devenit culoarea mea preferată.

            Noi n-am vorbit de mult, oare ce culoare preferi? Am uitat multe din trecut, oameni, clipe si imagini, multe nu meritau să fie uitate, dar mintea mea sa încăpăţânat să le uite, şi a uitat multe… Am uitat gustul buzelor tale şi melodia preferată, n-am uitat privirea blândă şi atingerea caldă…

            Încă îmi trec prin minte dorinţele pe care visai să le împlineşti şi locurile în care vroiai să mergi, oare câtor vise îndeplinite le-ai simţit gustul?

            Nu-mi mai pun atâtea întrebări, o să te sun şi te întreb, acum fac timpul reversibil!

………………………………………………………………………………………………

Am primit răspunsul, timpul este ireversibil!  Tu ai preferat albul… Nu te-ai obosit să modelezi iubirea perfectă, ai luat una modelată de alţi şi ai transformat-o in iubirea ta. Mi-ai zâmbit şi ai zis: “ Sunt fericit!”     Iar eu acum, ce mai pot face?  Nimic…..

            Îmi  închid iar sufletul în cutia proaspăt ştearsă de praf a “imposibilului”,  şi arunc cheia departe, dacă o va mai găsi cineva, îl rog să nu o deschidă ci să rupă cheia, eu n-am avut curajul…