Şi uite

 Şi uite, cum au zburat anii… ți-am zărit chipul, şi n-am recunoscut nimic, nici măcar ochii sau zâmbetul care m-a fermecat. N-am recunoscut nimic din ce a fost, asta mă face să mă întreb dacă a fost real? Poate a fost doar imaginația unui copil nebun de frumos… Din tot ce-a fost, n-a mai ramas nici un zâmbet şi amintirea e acoperită de o ceață groasă. Ne-am uitat visele, am trăit şi doar atât… Am greşit! 
  Am lăsat să treacă anii fără a încetini uitarea. Am uitat, ce ne-am promis că va rămâne veşnic în sufletele noastre, nebunia din noi, a adormit. Am zis să ne maturizăm, să nu mai fim doar nişte copii nebunii de vise şi prea multă iubire şi uite… am reuşit, ne-am pierdut copilul din noi, suntem nişte maturi.
  Visele au rămas doar vise, iar iubirea… nu ştiu Iubirea, n-am simțit-o de când eram copil şi timpul a trecut, m-a făcut să uit, oare ce gust are iubirea? E dulce, acrişor, amar, sărat sau poate picant? Sau e fără gust, să fie acesta motivul pentru care i-am uitat aroma? E fără gust, prefer să iau varianta asta, drept răspuns. Defapt prefer să mă mint, să nu-mi dau seama cât de mult am greşit, mi-am dorit maturitatea de-a renunța la vise, tocmai la vise, visele care dau viață “vieții”, am încetat să profit de viață, ce rost are să trăim viața fără vise?
  E ca un drum care ne duce spre niciunde, nici măcar spre o pădure deasă şi rece. Ce frumos e să fi un simplu copil nebun, plin de vise şi o imensă iubire, iubire de viață şi tot ce cuprinde ea, lacrimi, fericire, dezamăgire, speranță şi multe altele… o să mă dematurizez, voi deveni din nou copilul nebun de frumos…

Şi s-a întors “mi-e dorul”

   Şi s-a întors “mi-e dorul”, deşi nu-i mai simţeam lipsa, mă obişnuisem cu tăcerea pe care am îmbrăţişat-o cu o sete nebună. Ai atins partea din mine care, nici măcar nu ştiam că mai trăieşte, ai aprins focul pe care l-am stins în oceanul din care credeam că nu va mai ieşi. Ai luat eşarfe crem, pe care le-ai colorat în roşul focos, tatuat pe umărul tău drept.
  Mi-ai schimbat uşa, fără să mă întrebi ce culoare preferată am. Ai cumpărat vinul tău preferat, ai parfumat perna, cu parfumul meu pe care îl iubeai, probabil asta iubeai la mine doar, parfumul. Acum vrei să mai simţi buzele mele pe obrazul tău, dar ai uitat câte săgeţi ai tras în uşa pe care oricum n-o iubeam?

Timpul ireversibil

Hai să facem timpul reversibil!

            Luăm o parte din tine, o parte din mine şi le modelăm pe placul lor, lăsăm asta la suprafaţă iar noi, ne trăim fericirea modelându-ne reciproc, eu pe tine tu pe mine. Spune-mi că vrei, te rog!  În momentul acesta de nefericire, chiar te implor!

            Nu suport ideea, de-a mă implora unui bărbat, dar pentru tine acum, aş face orice lucru cât de penibil ar fii, chiar orice…  Am închis de prea mult timp sufletul meu în cutia prăfuită a “imposibilului”. Am curajul acum, să fac imposibilul, să devină posibil, oare tu mai vrei? 

            Ştiu că nu aş fii “perfectă” pentru tine, dar modelează-mă cum vrei. Lasă-mi doar iubirea pentru tine neschimbată, colorează-mă în culorile preferate de tine. Fă tot ce vrei din mine, nu-mi pasă, dacă în fiecare dimineaţa m-aş trezi lângă tine.

            Pe tine nu ar trebui să te modelez, eşti perfect pentru mine, exceptând mâna stângă,  pe aceasta asta lipi-o de mâna dreapă a mea, aşa cum făceam mai demult…

Acum sunt pregătită să plecăm în viaţă, ştiu că trebuia să plecăm de ceva timp, dar uite acum, acum sunt pregătită, hai să pleacăm! Lumea e încă aceeaşi, nu s-a schimbat în bine aşa cum tot speram, e aceeaşi, dar eu nu mai sunt aceeaşi, m-am schimbat! Ştiu să deosebesc acum, binele de rău şi albul de gri, si prefer griul, a devenit culoarea mea preferată.

            Noi n-am vorbit de mult, oare ce culoare preferi? Am uitat multe din trecut, oameni, clipe si imagini, multe nu meritau să fie uitate, dar mintea mea sa încăpăţânat să le uite, şi a uitat multe… Am uitat gustul buzelor tale şi melodia preferată, n-am uitat privirea blândă şi atingerea caldă…

            Încă îmi trec prin minte dorinţele pe care visai să le împlineşti şi locurile în care vroiai să mergi, oare câtor vise îndeplinite le-ai simţit gustul?

            Nu-mi mai pun atâtea întrebări, o să te sun şi te întreb, acum fac timpul reversibil!

………………………………………………………………………………………………

Am primit răspunsul, timpul este ireversibil!  Tu ai preferat albul… Nu te-ai obosit să modelezi iubirea perfectă, ai luat una modelată de alţi şi ai transformat-o in iubirea ta. Mi-ai zâmbit şi ai zis: “ Sunt fericit!”     Iar eu acum, ce mai pot face?  Nimic…..

            Îmi  închid iar sufletul în cutia proaspăt ştearsă de praf a “imposibilului”,  şi arunc cheia departe, dacă o va mai găsi cineva, îl rog să nu o deschidă ci să rupă cheia, eu n-am avut curajul…

N-am stiut/N-am iubit

N-am ştiut să te fac să mă iubeşti,

Aşa cum îşi dorea tata să-i iubeşti fata.

N-ai ştiut să mă faci să te doresc,

Aşa cum vroiai, atât de pământesc.

N-am ştiut să respirăm pe acelaşi ritm

Tu expirai, eu inspiram.

N-am iubit aceleaşi flori, deşi…

Ne plimbam în aceeaşi grădină.

N-am iubit aceeaşi noapte,

N-am iubit aceeaşi zi.

Am iubit fiecare alt glas,

Ne doream ascuns fiecare sa facem un alt pas.

Iar după un timp de tăcere, ne-am retras.

Te-a dorit cineva pământesc?

M-a iubit cineva ceresc?