Ne-am iubit?

Întrebări ce nu şi-au aşteptat şi răspuns

Vise risipite în nisipul apusului neapus,

Mâna strânsă cu sufletul sub stelele stinse

Îmbrăţişarea dorinţelor aprinse.

Speranţa pierdută într-o inimă pustiită

Rănită şi de zeul sufletului, de câte ori abandonată

Gânduri ce nu-ţi dau voie să mai dormi,

Cuvinte ce brusc te trezesc adeseori

Ne-am plâns,

Ne-am pierdut,

Ne-am risipit,

Ne-am obosit,

Ne-am aşteptat,

Ne-am dorit,

Ne-am iubit?

Devenim amintiri

Alegem să minţim,

Ne prefacem că iubim

Alergăm după vise,

Credem în dorinţe interzise

Ne ascundem după zâmbete,

Iubim trecutul,

Ne sperie viitorul

Renunţăm să trăim, din teamă…

Din teama de-a deveni o amintire.

Devenim aminitiri plăcute,

Cerşim amintiri,

Lăsăm amintiri în colţul prăfuit din EL.

Regretăm amintirile,

Iubim oamenii din amintirile noastre…

Eu încă aştept…

Eu am rămas să aştept, aştept soarele, luna, ziua şi noaptea. Încă aştept seara o stea să-mi zică noapte bună şi mai aştept să-ţi văd chipul blând şi ochi calzi, aştept să-mi zici că totul se va schimba şi nu va mai fi la fel. Eu nu voi mai plange, iar tu nu vei mai pleca, vei rămâne încă un timp lângă mine. Am nevoie mai mult ca niciodată, de sfatul tău, sunt tare dezorientată, sunt prea singură. Tu ai plecat, eu am rămas… în cine să mai am încredere? toţi sunt doar ei, nu sunt pentru mine. Mă mint pe la spate şi-mi zâmbesc în faţă, ce lume crudă! 

Poate a fost mai bine pentru tine, ai plecat înainte să afli adevărata faţă a lumii. Nu e deloc frumoasă, mă bucur pentru tine că ai plecat şi plâng pentru mine că am rămas. Am rămas, să aflu ce nu vroiam să aflu, să văd lucruri ce nu trebuie văzute şi să întâlnesc, oameni, neoameni.

Şi încă aştept, îmi fac curaj să mai aştept, un răsărit de soare, apoi un apus şi în final, mai aştept să-mi zâmbească încă o dată misterioasa lună. Trec mulţi pe lângă mine şi îmi spun că nu are rost să mai aştept, că luna nu o să-mi mai zâmbească. Adoră sa-mi spulbere visul… dar nu, nu-i ascult!

Misterioasa lună într-o noapte senină îmi va zâmbi, simt asta, de aceea…

Eu încă aştept…

Nu eşti tu, răspunsul e noi…

Aş traversa infinitul şi apoi m-aş întoarce la tine şi ţi-aş spune…

Ţi-aş spune că întreaga eternitate n-aş trăi-o fără tine,

Că visul din noaptea cea rece, m-ar îngheţa,

Dacă mâinile tale nu ar îmbăţişa trupul meu firav.

Şi că răspunsul, gândului pierdut, dintr-o noapte uitată de mai,

Nu eşti tu, răspunsul e noi…

Timpul...

Timpul iubeşte oamenii… îi place să se joace cu ei.

Unora le dăruieşte tinereţia veşnică, altora le dăruieşte bătrâneţe fără riduri. Ne place sau nu timpul e cel mai bun prieten, care se poate transforma în cel mai aprig duşman. Cel mai dulce zâmbet, care se transformă în cea mai amară lacrimă. Timpul ne dă speranţă, ne creează visuri, ne fură oameni şi ne găseşte sufletul.

Timpul care se scurge cu fiecare suflu, cu fiecare bătaie de inimă, ne lasă pe fiecare să alegem ce facem cu el. Îl sorbim dintr-o înghiţitură precum o tărie sau îl savurăm precum un vin dulce, sec… Timpul prieten sau duşman?