Eu
am rămas să aştept, aştept soarele, luna, ziua şi noaptea. Încă aştept seara o
stea să-mi zică noapte bună şi mai aştept să-ţi văd chipul blând şi ochi calzi,
aştept să-mi zici că totul se va schimba şi nu va mai fi la fel. Eu nu voi mai
plange, iar tu nu vei mai pleca, vei rămâne încă un timp lângă mine. Am nevoie
mai mult ca niciodată, de sfatul tău, sunt tare dezorientată, sunt prea
singură. Tu ai plecat, eu am rămas… în cine să mai am încredere? toţi sunt doar
ei, nu sunt pentru mine. Mă mint pe la spate şi-mi zâmbesc în faţă, ce lume
crudă!
Poate
a fost mai bine pentru tine, ai plecat înainte să afli adevărata faţă a lumii.
Nu e deloc frumoasă, mă bucur pentru tine că ai plecat şi plâng pentru mine că
am rămas. Am rămas, să aflu ce nu vroiam să aflu, să văd lucruri ce nu trebuie
văzute şi să întâlnesc, oameni, neoameni.
Şi
încă aştept, îmi fac curaj să mai aştept, un răsărit de soare, apoi un apus şi
în final, mai aştept să-mi zâmbească încă o dată misterioasa lună. Trec mulţi
pe lângă mine şi îmi spun că nu are rost să mai aştept, că luna nu o să-mi mai
zâmbească. Adoră sa-mi spulbere visul… dar nu, nu-i ascult!
Misterioasa
lună într-o noapte senină îmi va zâmbi, simt asta, de aceea…
Eu
încă aştept…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu